Ultima zi din an a fost o zi de relaxare la aquapark. M-am distrat foarte tare, m-am dat in toate toboganele, dar cel mai mult cred ca mi-a placut la raul lenes. Si de aici las filmuletele sa vorbeasca singure.
Dupa un drum lung si obositor de 13 ore, e drept si cu doua opriri, am ajuns in sfarsit la Oradea, hotel Ramada, destinatia noastra finala pentru acest an.
Camera este super oki, mai ales ca am si eu patutul meu separat.
Nici nu am ajuns bine, ca ne-am si mobilizat pentru o plimbare spre mancare...
Oradea e-n sarbatoare
Noaptea e lumina mare.
Iar cand Mos Craciun apare,
Chiar din casa, simpla tare,
Chiar in zi de sarbatoare,
Bradul straluceste tare
Chiar aici, in piata mare.
Intrarea in pestera si culoarul de vizitare care serpuieste printre stanci.
Am vazut rauri de ciocolata...
Dar si o racheta gata de decolare... Asta e racheta mare.
Uite si racheta mica, dar alba de data asta...!
La jumatatea vizitei ajungem la punctul culminant al pesterii : Sala Ursilor. Aici era reconstituit un schelet de urs de pestera.
Nici sala spaghetelor cu cea mai mare densitate de stalactite pe metru patrat nu este de lepadat. Este un pic infricosatoare cand vezi atatea ace mici, atarnate de tavan.
Urmeaza galeria lumanarilor, unde spectacolul de sus se muta jos cu o multime de stalagmite, care mai de care mai frumoasa.
La iesire, iarna isi reintra in drepturi si ne dezvaluie un peisaj autentic romanesc.
Din pacate, iar trebuie sa ne urcam in masina. Norocul nostru este ca pana la Oradea nu mai sunt decat 70-80 de kilometri.
Drumul pana la Deva pe autostrada a fost chiar lejer, insa cei 100 de km pana aproape de Pestera Ursilor au fost un calvar. Am facut doua ore si jumatate si credeam ca nu se mai termina. Mi-era si foame, asa ca ne-am oprit la primul om de zapada pe care l-am vazut. Ne-a dat sa mancam o ciorbita foarte buna de perisoare.
Am ajuns printre nameti si la pestera, unde spre surprinderea mea, am avut de urcat cateva scari bune pana la intrare.
Inauntru am admirat stalactitele si stalagmitele care dadeau viata unor forme care de care mai ciudate.
Pestera este amenajata foarte bine si iluminata destul cat sa poti merge pe tocuri daca ai venit tocmai de la Bucuresti. Nu e cazul lui mami, dar pentru orice eventualitate.
Iata si o coloana format in mii si mii de ani prin unirea unei stalactite si a unei o stalagmite
In centru se poate vedea corpul ultimului urs care a incercat sa paraseasca pestera, insa a ramas blocat intre perestii acesteia. Aceasta este povestea unei stalactite de culoare maro, destul de mare care aduce cu un urs vazut din spate.
La coborare a fost mult mai usor, mai ales ca am luat-o si pe drumul forestier. Oricum si aici, peisajul de iarna, cu zapada din belsug ma bucurat nespus.
Revin cu poze din pestera, dar de data asta fara mine, care am stricat peisajul.
Azi am ajuns si la Universitate, unde din prima m-am pus pe tron sa conduc petrecerea.
Erau si trei ursi polari care pazeau intrarea...
Dar si sania mosului trasa de ren, nu de reni. Cred ca a cheltuit prea multi bani pe cadouri si nu a mai avut destui pentru hrana renilor, asa ca a ramas doar cu unul singur.
In centrul intersectiei, un cadou mare si stralucitor iti aducea aminte ca mosul a fost si pe aici.
Sa vedem maine ce mai facem, poate mergem la ceva loc de joaca....!