Iarna la Pestera Ursilor

Drumul pana la Deva pe autostrada a fost chiar lejer, insa cei 100 de km pana aproape de Pestera Ursilor au fost un calvar. Am facut doua ore si jumatate si credeam ca nu se mai termina. Mi-era si foame, asa ca ne-am oprit la primul om de zapada pe care l-am vazut. Ne-a dat sa mancam o ciorbita foarte buna de perisoare.



Am ajuns printre nameti si la pestera, unde spre surprinderea mea, am avut de urcat cateva scari bune pana la intrare.



Inauntru am admirat stalactitele si stalagmitele care dadeau viata unor forme care de care mai ciudate.



Pestera este amenajata foarte bine si iluminata destul cat sa poti merge pe tocuri daca ai venit tocmai de la Bucuresti. Nu e cazul lui mami, dar pentru orice eventualitate.



Iata si o coloana format in mii si mii de ani prin unirea unei stalactite si a unei o stalagmite



In centru se poate vedea corpul ultimului urs care a incercat sa paraseasca pestera, insa a ramas blocat intre perestii acesteia. Aceasta este povestea unei stalactite de culoare maro, destul de mare care aduce cu un urs vazut din spate.



La coborare a fost mult mai usor, mai ales ca am luat-o si pe drumul forestier. Oricum si aici, peisajul de iarna, cu zapada din belsug ma bucurat nespus.



Revin cu poze din pestera, dar de data asta fara mine, care am stricat peisajul.