Venetia reloaded

O noua zi, o noua provocare. Pornim de la hotel din nou spre mare.



Trecem podul peste santul de apa medieval ce seamana cu un canal.



In tren iute m-am urcat,
Si la loz am castigat.



Ne apropiem de orasul dintre ape si vedem din tren un imens vas de croaziera.



Am ajuns in gara si ce sa vezi: surpriza. Exact la cateva minute dupa ce am ajuns incepea un fel de alergare prin oras, in scop caritabil.



De data asta am zis sa vedem si partea de sud a orasului si am pornit la drum.



Trecem podul Constitutiei si privim in larg, peste intinderea de apa.



Pe partea cealalta, un elegant pod metalic te trimite catre Gradina Papadopoli.



Am mers destul de putin de la gara, dar deja incepe sa ma doara picioarele



Si, surpriza, am vazut si zona unde ajung autobuzele care fac legatura cu continentul.



De aici si aglomeratia asta destul de mare...

Noaptea in Treviso

Am luat-o la pas printre stradutele intunecate ale orasului.



Lumina se contopeste cu intunericul intr-un sperctacol fascinant



Nu a durat mult si am gasit un restaurant unde sa mancam ceva bun, iar adulti sa bea o bere.



Dupa ce am mancat pe saturate, am urmat susurul apelor ce strabat Treviso.



E un fel de Venetia, dar mult mai putin turistic, dar si cu mai putine canale.



Dar l-am gasit si pe "marele canal" din Treviso, apa pe care a fost nevoie sa o traversam in drumul nostru spre hotel.



Am ajuns la intrare si am vazut ca si ei se pregatesc pentru sarbatoarea de Pasti.

Trenul somnului

S-a facut seara si ne-am hotarat ca o sa mancam in Treviso.



Trenul porneste lasand in urma laguna si orasul dintre ape.



Trecem pe langa o insulita plina de verdeata, dar nelocuita si in curand "aterizam" pe continent.



Eu si cu mami facem concurs de somn.



Sunt foarte obosita dupa ziua de azi. Am mers o gramada pe jos, iar somnul asta scurt imi reincarca bateriile.



Am dormit cam vreo 30 de minute pana la Treviso si sunt gata sa cautam un loc pentru cina.

In drum spre gara

In drumul nostru catre gara mai intalnim un podet interesant, ceva mai nou, dar rabatabil.



Dupa cateva minute de mers, vedem in departare podul Guglie, ornat cu gargiu, de unde si denumirea. Explicatie de pe wiki: garguiele sunt ornamente, adeseori în formă de cap de animal fantastic, situate la capătul unui jgheab sau burlan, pentru scurgerea apei de ploaie de pe acoperiș. Animalele sunt reprezentate în general cu aripi, ciocuri și gheare puternice.



Si, dupa un drum lung si obositor, la pas printre stradutele, canale si poduri, ajungem la gara.



M-am urcat pe pod si am facut inca o poza cu "Canale Grande", ceva mai linistit cu sosirea serii.



Cat timp asteptam sa plece trenul mai am timp pentru cateva poze: una este cu biserica San Simeone Piccolo, aflata chiar vis-a-vis de gara Santa Lucia.



Tot in apropierea garii este si o statuie a Fecioarei Maria.



Eu si cu mami suntem gata de plecare, dar sper ca maine revenim pentru o noua tura prin oras.



Mi-e pofta de inghetata.... !!!



Imi las poftele pe mai tarziu si mergem spre tren ca sa ajungem mai repede la Treviso.

Poduri speciale

Suntem in cautare de poduri mai speciale, dar pe drum m-am jucat cu porumbeii.



Am gasit un pod cu adevarat ciudat, fara parapeti de protectie. Eu si cu mami am avut curaj sa urcam pe el, pentru ca apa era destul de mica, eu stiu sa inot, deci nu e o problema.



Nu stiu cum sa-l gasesc a doua oara. Cert este ca dupa vreo 2 minute de mers, am trecut podul Chiodo si am facut o poza cu muzeul de arta Magister Canova, aflat in cladirea scolii Misericordia.



Nu am ratat sansa sa imi fac o poza pe scarile ce intra in apa.



Suntem in plimbare prin partea de nord a orasului si cartierul evreiesc.



Si ajungem undeva spre capat, unde vedem iesirea spre laguna...



Suntem pe podul Moro, care permite intrarea in castelul cu acelasi nume.



In aceasta zona, toate podurile au cam acelasi design: sunt foarte robuste si facute din lemn.



Plecam din zona si ajungem la un alt pod interesant numit: Ponte dei Tre Archi.



Inspre nord, la cateva sute de metri, canalul iese imediat in laguna. De pe pod poti vedea chiar si continentul, ceva mai in departare.



In partea cealalta, cum privim de pe pod, canalul isi face loc printre casele Venetiei autentice si ajunge unde altundeva decat in marele canal.



Aceasta plimbare ne-a facut sa descoperim mai usor viata localnicilor si locuri simple dar speciale din oras, altele decat cele turistice.

Podul Rialto

Am ajuns din nou la podul Rialto....



De data asta, pe jos, si nu am ratat sansa sa vad o poza de pe pod.



Traficul s-a mai linistit. Acum este vremea gondolelor sa-si faca de cap.



Podul are magazine si pe o parte si pe alta, iar iuresul este maxim.



Am trecut pe partea vestica si am facut si un selfie de familie.



Imediat ce am coborat de pe pod, am gasit expuse in vitrina mai multe fantani cu ciocolata.



Trecem pe langa "Chiesa Cattolica Parrocchiale dei Santi Apostoli", cu un turn destul de impunator.



Si ne continuam plimbarea pe o strada ceva mai larga numita "Strada Nova".

La pas sau cu gondola ?

Imediat cum am iesit din piata, am gasit unul dintre locurile de plecare ale gondolelor.



Aglomeratia si bataia pe ele este maxima, pentru doar 80 de euro pe ora de persoana.



Am luat-o la pas, de toti cei 240 de euro si am admirat cladirile si peisajul urban, gratis.



Mi-au placut stradutele inguste care pareau ca nu se mai sfarsesc...



Si, am ajuns si in piata Manin, un loc ceva mai larg, plin de soare.



Dupa care, ne-am mai ratacit un pic, prin necunoscuta Venetie...



Si, de ce ne era frica nu am scapat. Vine mareea, iar ei sunt deja pregatiti. Mie mi-e frica, asa ca merg pe sus, ca sa fiu sigura ca nu ma ud la incaltari.



Si, am ajuns in apropierea podului Rialto.



Aici, ne-am reintalnit cu gondolele pline de turisti, aliniate in sir indian.



Si asa am economisit peste 1000 de lei dintr-un foc. Poate, cand o sa fiu mai mare, un print o sa ma aduca aici si o sa facem o plimbare romantica cu gondola.